Creaţiune sau evoluţie ( III ) : argumente matematice şi informatice

   

    

     Neodarwiniştii arată cu mândrie la faptul că în scurta istorie a existenţei sale, omul a reuşit să creeze o varietate mare de fiinţe vii prin mutaţii genetice, încrucişări de rase sau selecţie artificială. Ei fac aluzie de exemplu la deosebirile consistente dintre nenumăratele rase de câini, diferite tipuri de cereale sau chiar legume şi fructe modificate genetic.

     Această explicaţie nu se susţine însă în mod serios, deoarece din punctul de vedere darwinist, apariţia unei noi specii dintr-una inferioară presupune îmbunătăţirea sau cel puţin reformularea codului genetic. Iar la baza producerii noilor rase de câini sau a noi tipuri de cereale sau fructe nu stă o astfel de schimbare. Mult mai degrabă este vorba aici despre o pierdere de gene, aşadar produse degenerate faţă de original, sau despre produse artificiale cu durată redusă de viaţă biologică consistente din mai multe seturi de cromozomi pro celulă, numite în limbajul de specilitate polyploide. În realitate, nimic din ceea ce a fost creat în laborator nu este o nouă specie, ca să nu mai vorbim de familie, ordin sau clasă biologică.

    Faptul că aşa ceva nu poate să se întâmple, se poate explica simplu prin argumente informatice. Matematicianul german Klaus Wittlich spune: „ Apariţia unei case se poate explica foarte bine, dacă vrem, prin acţiunea unui uragan asupra unei grămezi de moloz, astfel încât rezultatul să fie o casă echipată cu maximul standard de confort. Acest rezultat este extrem de improbabil, dar posibil. Cu toate acestea însă, datorită slabei sale probabilităţi, nu a fost vreodată observat, deci nu poate constitui o teorie ştiinţifică. Poţi simpatiza cu teoria moloz-uragan-casă, dar trebuie să recurgi şi la statistică, dacă vrei să fii credibil. Teoria moloz-uragan-casă are însă „avantajul”  că nu trebuie să recurgi la chestii metafizice precum „arhitecţi”, „ingineri”  „macaragii” sau alte inteligenţe..."

       Argumentaţia sa ironică se bazează pe două calcule concrete :

1. El pleacă de la faptul că un lanţ ADN de 1000 de baze (există în realitate şi mai lungi) poate fi înlocuit prin mutaţii întâmplătoare în aşa fel încât după aceea să fie iarăşi stabil şi , după teoria evoluţiei, să fie mai energic decât lanţul iniţial. Pentru aceasta, el face un calcul generos: aşează vârsta universului la 1 bilion de ani( şi nu la 13,7 miliarde cum este considerat în prezent) , dă fiecărui an calendaristic 1000 de zile în loc de 365 şi prelungeşte fiecare zi de la 86 400 secunde la 100 000 secunde. Durata unei generaţii biologice o micşorează până la numai o secundă!!

     După aceea, consideră că fiecare atom al pământului ar fi o fiinţă vie, care ar putea să participe prin mutaţii la dezvoltarea unei noi specii. În ciuda tuturor acestor concesii făcute neodarwinismului, rezultatul este descurajator pentru evoluţionişti: de la naşterea universului( deci nu a pământului!), ar trebui ca  fiecare atom al pământului să fi realizat în fiecare secundă 3,2 x 10⁵³⁰ mutaţii statistice , pentru ca să poată apare un lanţ ADN utilizabil de 1000 de baze. Chiar dacă am accepta că 40% din baze au fost programate defectuos, dar fără ca lanţul ADN să-şi piardă funcţiile esenţiale, atunci tot ar fi nevoie de 5 x 10²⁹⁰  încercări/ secundă!!!

  Şi chiar dacă ar fi să facem o extremă concesie, aprobând faptul că această schemă ar putea duce totuşi la apariţia unei noi specii, nu am rezolvat nimic. Neodarwinismul pretinde că TOATE speciile precum şi unităţile de sistem precum familii sau clase biologice s-au format astfel! Dacă ar trăi astăzi şi ar avea cunoştinţă de calculul probabilităţilor, Darwin ar fi disperat...

2.  Al doilea calcul al lui Wittlich pleacă de la o situaţie mult mai simplă dintr-un laborator de informatică, incomparabil mai puţin complexă decât funcţiunile biologice ale unei fiinţe vii. Matematicianul demonstrează că un program informatic pentru sortarea alfabetică a literelor dintr-un alfabet de 26 litere trebuie să fie lung de cel puţin 39 de litere. Folosind toate literele alfabetului, toate cifrele şi semnul „- ” există 16 x 10¹² posibilităţi ca un program de 39 de litere lungime să funcţioneze corect. Dacă acest program de 39 de litere s-ar fi născut dintr-o simplă întâmplare, apar 6,23 x 10¹¹⁴ „mutanţi”. Raportul matematic dintre mutanţii viabili şi cei ne-viabili din punct de vedere funcţional ar fi deci în jurul la 1 la 2,57 x 10 ¹⁰².

     Cu alte cuvinte, crearea de la sine a unui program informatic lung de 39 litere, cu mult mai simplu decât ADN-ul propriu-zis, este de o şansă la 2,57 x 10¹⁰² încercări!!! ( pentru cine este neobişnuit cu matematica, 10¹⁰² reprezintă cifra 1 urmată de 102 zerouri!!!). Prin comparaţie, în întregul univers nu există decât în jur de 10⁷⁹ atomi! Concluziile sunt evidente: teoria evoluţiei se poate sprijini pe orice ramură a ştiinţei, dar nu pe matematică, logică şi informatică...

      Dar cum poate lua fiinţă informaţia? Ce implică faptul că ADN-ul este un cod genetic purtător de informaţie? Profesorul Werner Gitt, liderul institutului federal de prelucrare a datelor, rezumă astfel:

 „ Pe baza teoriei informatice a lui Claude Shannon, care astăzi este pretutindeni acceptată ca viabilă din punct de vedere matematic, termenul de „informaţie” a fost categorisit astfel:

- nu există vreo informaţie fără cod.

- nu există vreun cod fără vreun acord liber consimţit

- nu există vreo informaţie fără vreun expeditor

- nu există vreun lanţ informaţional fără ca să existe un agent cauzator inteligent

- nu există vreo informaţie fără vreo sursă iniţiatoare spirituală; adică informaţia este în sine un concept spiritual, şi nu material.

- nu există informaţie fără voinţă

- nu există informaţie fără cele cinci elemente ierarhice: statistică, sintaxă, semantică, pragmatică, apobetică( scop intenţionat, explicat printr-un anume simbol).

- în procese statistice nu poate lua loc de la sine vreo informaţie.

    Dar neodarwiniştii nu se lasă impresionaţi câtuşi de puţin de acest lucru în DOGMATICA lor: ei afirmă laconic, dar cu totul neîntemeiat, că legile probabilităţilor nu se aplică la teoria evoluţiei...

    ( va urma)