Kellog: eretic sau victimă? ( IV )

         În episodul de azi reiese şi mai pregnant dorinţa lui Daniels ( preşedintele CG adventiste de atunci) să preia controlul total al sanatoriului privat condus de Kellog. Datorită negării primite din partea doctorului, începe o campanie murdară de minciuni, cenzură a scrisorilor dintre Ellen White şi doctor, manipulare a corespondeţei dintre cei doi făcută de Willy White, şantaj, bârfă şi multe alte acţiuni subversive contra doctorului. Din nou reiese că de multe ori acuzaţiile lui Ellen White împotriva lui Kellog erau de fapt pure speculaţii şi îngrijorări personale. Până azi însă sunt considerate ca fapte reale, deoarece cei care au învins  în această luptă murdară au fost capii Conferinţei generale...

Kellogg: Sã vã povestesc o întâmplare. Cu trei sau patru ani în urmã, am cunoscut un om care se lepãdase de credintã. Eram convins cã problema lui era legatã de faptul cã pierduse sustinerea lui Dumnezeu, cã nu mai citea din Biblie si nu se mai ruga.

- M-am rugat în dimineata aceasta, mi-a spus el.

- Sunt bucuros sã aud aceasta, i-am rãspuns. Nu poti lua hotãrâri bune decât atunci când îl cauti în mod sincer pe Dumnezeu si te rogi Lui; nu este posibil sã mergi înainte fãrã credintã.

În ziua aceea, îngenunchiasem de trei ori rugându-mã sincer ca Domnul sã mã ajute în problemele mele. N-as fi stiut sã le rezolv altfel. Si Domnul m-a ajutat.

Sau altã întâmplare. Mai demult, s-a internat la noi sotia unui om foarte important. Omul acela nu stia nimic despre adventisti, si-mi doream sã ne cunoascã. Era doctor în teologie, se numea dr.Greegan si era secretarul Departamentului American de Misiune Externã, unul dintre cei mai proeminenti misionari din lume, unul din cele mai importante departamente din lume – Departamentul American. Si-a adus sotia aici pentru cã i se refuzase o operatie în New York, dânsa fiind într-o stare avansatã de boalã. Chirurgii din New York refuzaserã sã o opereze cu doi ani în urmã. Femeia se afla într-o stare foarte gravã, si avea dureri atât de mari încât trebuia sã facem ceva repede. Mi-am dat seama de gravitatea cazului. Si dr.Greegan întelesese aceasta. Cu o zi înainte de operatie, dânsul împreunã cu fr.Tenney s-au rugat chiar acolo, în camera pacientei. Mã invitaserã si pe mine sã vin, dar, pentru cã aveam o altã obligatie, nu am rãspuns invitatiei.

Când a sosit momentul operatiei, am coborât în camera acestei paciente, am îngenunchiat lângã pat si m-am rugat cu toatã sinceritatea ca Dumnezeu sã mã ajute. Când am ajuns în sala de operatie, ne-am rugat din nou si am implorat ajutorul Lui, asa cum fãceam întotdeauna. Nu am început niciodatã o operatie fãrã sã ne rugãm. Nu a existat în viata mea nici o zi de operatie în care sã nu cer ajutorul Domnului. Nu am îndrãznit sã fac altfel. Am început operatia si, la scurt timp, am descoperit cea mai teribilã situatie cu care m-am confruntat vreodatã – o tumoare enormã crescutã peste tot printre intestine. Trebuia sã scot totul. Dupã ce am îndepãrtat-o, a rãmas o suprafatã mare deschisã care sângera printr-o mie de locuri. Dr.Case era acolo si cred cã-si mai aminteste cum curãtam rana dar parcã nu ajuta la nimic. A fost un moment cumplit si m-am temut cã doamna va muri chiar acolo. M-am rugat din nou. Mi-era teamã cã va muri si ar fi fost o situatie groaznicã. Eram constient cã nu am destulã întelepciune sã intervin într-un astfel de caz.

Am încercat cu pensete si ligaturi dar sângerarea era si mai gravã decât înainte. Era înfricosãtor. M-am rugat si, în urmãtoarea secundã, am vãzut cum lucrurile se îndreptau; dintr-odatã acele suprafete pline de sânge începeau sã se închidã. Nu cred cã a intervenit un înger. Cred cã a intervenit asistenta mea. Mie nu mi-a mai rãmas decât putin de fãcut. Femeia s-a însãnãtosit. Viata ei a fost salvatã. Poate cã dacã nu mã rugam, as fi înteles altceva, dar toate au mers împreunã. Dacã m-as fi uitat în altã parte în loc sã mã uit acolo, atunci când s-a rãsturnat situatia, probabil cã nu as fi ajuns la aceeasi concluzie.

Stiu cã Domnul m-a ajutat sã salvez viata femeii. El a fãcut aceasta de dragul pacientului, nu de dragul meu, nu pentru cã eu as fi fost mai bun decât altul. Oricare doctor care încearcã cu sinceritate sã salveze vieti si care îsi dã seama cât de lipsit de putere este, va primi sprijinul Tatãlui dacã îl cere. Sunt convins de aceasta.

Amadon: O da, nu am nici o îndoialã în aceastã privintã.

Kellogg: Faptul cã Dumnezeu ne ajutã, fãrã a tine seamã de greselile, gafele si lipsurile noastre – de care nu ducem lipsã – mã conduce sã fiu ascultãtor si luptãtor în ciuda tuturor dificultãtile pe care le întâmpin, încercând sã fac binele întodeauna. Si cu toatã aceastã furtunã furioasã îndreptatã împotriva noastrã, noi vom încerca sã stãm linistiti pe aceeasi pozitie.

Sã vã spun ceva ce poate nu stiti, despre o mãrturie a sorei White care nu a fost publicatã. Acesti oameni tãiau frecvent rânduri din textul scris de sora White, în special cele care nu-i prezentau într-o luminã favorabilã sau nu sustinea campania lor, si se simteau liberi sã scoatã aceste rânduri schimbând prin aceasta sensul si tonul lucrãrii, publicând-o apoi sub numele sorei White. Stiu cã se proceda asa. Si cred cã si voi stiti. Am primit o mãrturie pe care o are si sora White, care nu a fost publicatã si nici nu cred cã va fi. Sora White spunea cu mult timp în urmã, chiar dupã ce aceste actiuni au început: „Am vãzut o barcã pe marea furtunoasã, valurile se rostogoleau furioase, si erau niste oameni în barcã care te-au împins peste bord; tu te-ai agãtat cu degetele de vârful bãrcii, dar ei te împingeau în continuare.” Aceasta este exact ceea ce ei încearcã sã facã acum.

Mi-am propus sã rãmân legat de adevãrul pe care îl cunosc si pe care l-am cunoscut dintotdeauna; si, asa cum pot, sã-mi pãstrez drumul drept pe cãrarea pe care am pãsit în toti acesti ani; îi las pe acesti oameni sã-si continue lucrarea imoralã si accept ca întreaga denominatiune sã mã condamne si sã mã izgoneascã, dacã aceasta doreste. Dacã au ajuns la rezultatele pe care si le-au dorit, eu sunt perfect dispus sã-i las sã procedeze asa. Nu mai am nimic de spus.

Bourdeau: As dori sã-ti pun o întrebare legatã de punctul de vedere sustinut de A.T.Jones cu privire la organizatie.

Kellogg: I-am spus fratelui Jones de multe ori cã aceste principii vor fi minunate când vom ajunge în cer, dar trebuie sã existe si aici un fel de organizare. Fratele Jones nu este produsul meu si nu mã simt responsabil pentru ceea ce spune si scrie.

Curând dupã ce fratele Jones a venit aici, a existat o actiune a bordului în cadrul conflictului cu pastorii; bordul nu are nimic de-a face cu aceasta – nu face parte din atributiile Sanitariumului si bordul nu are nici o responsabilitate; noi, doctorii si oamenii de afaceri nu ne amestecãm; oricare ar fi implicarea pastorilor în acest conflict religios, ei vor fi responsabili si nu bordul din Sanitarium.

Încã nu v-am explicat totul în legãturã cu dr.Stewart. El si dr. Harris m-au acuzat cã nu las pe nimeni sã citeascã Mãrturiile. Câtiva dintre studenti mi-au transmis aceasta, iar eu le-am spus:

- Nu este adevãrat. Scrieti-i sorei White cã ati vorbit cu mine si eu v-am îndemnat sã-i scrieti si sã-i spuneti cã are toatã libertatea din partea mea, sã vã trimitã copii ale tuturor Mãrturiilor pe care dânsa mi le-a trimis. Sunt de acord sã luati aceste mãrturii de la Sora White si sã le publicati – si merg mai departe si spun cã si dânsa are libertatea sã publice tot materialul pe care mi l-a trimis vreodatã.

Dacã sora White ar tipãri toate scrisorile pe care mi le-a trimis vreodatã, vã spun cã s-ar limpezi aceastã situatia teribilã. Din partea mea, are toatã libertatea. Le-am spus aceasta si dr.Stewart si dr.Harris.

- Chiar ne-ai permite sã vedem scrisorile pe care ti le-a trimis dânsa? m-au întrebat ei.

- Duceti-vã la etaj, le-am rãspuns, la bibliotecara mea, domnisoara Hoenes. Sunt toate lãsate în grija ei. N-am ascuns nimic si nici nu voi ascunde. Ele sunt si au fost întotdeauna în grija bibliotecarei si, asa cum am spus, aveti acces la ele. Nu le-am încuiat si nu am fãcut din aceasta un secret. Sunt acolo. Îi spuneti cã vreti sã le vedeti si ea vi le va arãta.

Ei s-au dus si au obtinut scrisorile.

Cred cã scrisoarea lui (dr.Stewart) – cel putin o parte din ea – a apãrut dupã ce a citit mãrturiile primite de mine, dar eu nu sunt implicat. Am actionat în felul acesta pentru cã sora White îmi scrisese cã ascunsesem anumite scrisori, si nu era adevãrat. Asa cã au venit. Eu nu eram în localitate când s-a întocmit scrisoarea. Când m-am întors, dr.Stewart mi-a adus-o si mi-a citit-o.

- Dr.Stewart, i-am spus, este un document interesant. Dar toti cei care îl vor citi, vor spune despre sora White cã trebuie sã fie o persoanã neînsemnatã, vrednicã de dispret. Nu crezi?

- Da, cred cã asa va fi.

- Dar asa este dânsa? Tu ce pãrere ai? l-am întrebat.

- Nu, sigur cã nu este asa, a rãspuns el.

- Deci - am continuat eu – trebuie sã ai foarte mare grijã sã nu fie publicat vreodatã. Si dacã vei da materialul si altcuiva, adaugã o notã la sfârsit în care sã declari cã sora White este o femeie inspiratã si condusã de Dumnezeu, cã acestea sunt câteva puncte slabe pe care le-ai descoperit tu, dar cã efortul principal si tonalitatea vietii ei au fost de a face bine si a ajuta într-un mod minunat, cã dânsa rãmas lângã principiile drepte si adevãrate si a fãcut o lucrare bunã. Dar niciodatã sã nu publici aceste rânduri sau sã le dai altora.

Mi-a promis cã nu le va publica, si nici eu nu cred cã va face aceasta.

Dar aflându-se într-o stare sufleteascã deosebitã, dr.Stewart i-a trimis sorei White o copie a scrisorii. Dânsa i-a rãspuns si l-a invitat sã-si astearnã pe hârtie toate obiectiile. Asa cã a pregãtit materialul si i l-a trimis lui Will. N-a primit nici un rãspuns. Dar prin Will, si fratele Daniells a intrat în posesia lui. Asa cã, la inaugurarea Sanitariumului din Washington, fr.Daniells s-a ridicat înainte de începerea conferintei si a declarat public cã se pregãteste un material pentru publicare si toti cei interesati sã-l contacteze pe dr.Stewart. Fr.Daniells i-a fãcut o asa reclamã încât multe persoane au venit la dr.Stewart sã vadã respectivul material. Ei n-ar fi stiut nimic dacã nu le-ar fi spus fr.Daniells; dr.Stewart a fost nevoit sã le arate materialul tuturor.

            Daniells si altii au coborât atât de jos în uneltirile lor, încât a devenit o obisnuintã sã foloseascã amãgirea si minciuna.  Era atât de evident încât colegii mei si-au pierdut încrederea în ei. Unii dintre ei nu stiau prea multe despre bisericã, asa cum stiam eu, si nu au înteles cã adevãrul si omul sunt douã lucruri complet diferite; adevãrul înseamnã ceva iar omul si comportamentul lui, cu totul altceva.

În timpul acestei confruntãri, i-am scris sorei White în repetate rânduri. „Sorã White, nu te îngrijora când ti se spun anumite lucruri; nu crede rapoartele care ti se prezintã referitor la atitudinea mea împotrivitoare. Ai fost prietena mea toatã viata, iar eu sunt prietenul tãu si voi rãmâne asa indiferent care va fi atitudinea ta, ce vei spune despre mine sau ce vei face – nu voi lupta împotriva ta, pentru cã esti prietena mea, cea mai bunã prietenã pe care am avut-o vreodatã; eu voi rãmâne acelasi.” Aceasta a fost atitudinea mea si mi-am propus sã o pãstrez. Eu sunt convins de faptul cã sora White este un mesager al adevãrului în aceastã lume.

Însã nu am crezut si nu cred în infailibilitatea dânsei. Acum opt ani, i-am spus cã unele aspecte pe care mi le-a scris în mãrturii nu erau adevãrate, nu se potriveau cu faptele, si apoi a descoperit cã este asa. Am o scrisoare în care îmi explicã cum a ajuns sã scrie acele lucruri. M-a învinuit de fapte pe care nu le-am fãcut, iar în aceastã scrisoare îmi explicã doar cã a crezut cã am fãcut acele lucruri – a dedus cã am fãcut asa si s-a îngrijorat. N-am fãcut din aceasta o chestiune publicã. Am pãstrat atâtia ani acest mesaj în sertarul meu particular, în inima mea, si nu as fi spus nimãnui dacã acesti oameni nu ar fi vorbit împotriva mea. Nu am spus în public si nici n-o voi face. Doar gânditi-vã – un om cu multe afaceri ca mine, sã necãjesc o femeie plãpândã si înaintatã în vârstã, sã demonstrez cã ea greseste când de fapt ea nu a gresit, sã arãt cã este o femeie nesincerã si fãrã caracter, când stiu foarte bine cã nu este asa. Toti cei ce cunosc caracterul sorei White stiu cã este o persoanã care a militat pentru adevãr si dreptate: dacã se gãseste un punct slab aici sau acolo sau se descoperã vreun plagiat, aceasta este o gresealã, o gafã, o scãpare care nu trebuia fãcutã; dar aceasta nu întunecã binele pe care ea l-a fãcut, si nu mi-ar plãcea sã-mi stiu numele legat de o astfel de lucrare.

Am fost ispitit în 1903, la Conferinta Generalã din Oakland, sã mã ridic si sã le spun tot adevãrul despre aceastã problemã, dar m-am rãzgândit. Dacã as fi actionat asa, as fi distrus toatã încrederea în Mãrturii a multor oameni. Dacã as fi vorbit despre pãrtile slabe, ei s-ar fi lepãdat de toatã aceastã lucrare. Si eu vãd aspectele slabe dar mã tin cu tãrie de cele puternice. Mi-am propus sã tac si sã nu devin o piatrã de poticnire în calea altora. Am îngenunchiat si m-am rugat Domnului sã mã întãreascã sã mã feresc de asa ceva.

Am înteles cã Domnul are grijã de mine si de munca mea, si voi merge mai departe în ciuda actiunilor acestor oameni. Sunt multumit cã Dumnezeu salveazã lucrarea noastrã. Este singurul lucru pe care i-L cer.

Bourdeau: Mie nu mi s-a dat nici o dispozitie sã te distrug sau sã distrug Sanitariumul. Si nu pot sã cred cã liderii nostri au aceastã intentie.

Kellogg: Chiar acesta este scopul principal al întregii situatii. Dacã ai fi fost prezent la întâlnirea care a declansat conflictul, ai fi auzit cum fratele Daniells a spus:

- Nu sunt multumit; atitudinea arogantã a dr.Kellogg trebuie zdrobitã.

 Noi încercam sã facem pace. Atunci s-a declansat acest conflict. Dupã ce el a început în acest spirit, m-am ridicat si am rostit imediat:

- Veti reusi doar dupã moartea mea.

De atunci au dus mai departe aceastã campanie. Poti gãsi destule persoane care au participat la întâlnirea aceea si au auzit cuvintele lui. A fost chiar momentul de început.

Si asa s-a continuat – cu acea hotãrâre de a distruge ceva, de a distruge pe cineva. Dacã nu era aceasta, am fi rezolvat toate problemele cu mult timp în urmã. Dar conflictul a mers atât de departe încât nu am idee cum s-ar putea stinge.

Noi a trebuit sã stãm cu armele pregãtite, dar în acelasi timp sã ne facem si datoria zilnicã, lucrând pentru aproapele nostru, strãduindu-ne sã facem bine, încurajând activitatea crestinã prin orice mijloc, tinând strâns la adevãrul pe care îl avem, si studiindu-ne Bibliile. În ultimii doi-trei ani am studiat mai mult din Biblie decât am fãcut-o pânã acum, si Biblia e foarte valoroasã pentru mine. Nu îmi închid ochii seara înainte de a citi mãcar un capitol, si o studiem în cãmin mai mult decât o studiam înainte. Încercãm sã promovãm studii biblice în Sanitarium; nu am introdus erezii, ci doar un simplu studiu al Scripturii care sã ne ajute în viata de crestin pentru pãstrarea standardului moral. Nu fac altceva decât sã merg înainte pe platforma denominatiunii adventiste de ziua a saptea pentru care am lucrat toatã viata mea.

Când eram mic – poate de vreo 12 ani – m-am dus la birou. Fratele Amadon era acolo, si am devenit buni prieteni; m-a ajutat întotdeauna, a fost amabil cu mine si am învãtat sã-l iubesc foarte mult. Am lucrat în interesul denominatiunii si, dacã m-ar lãsa, mi-as dori sã pãstrez aceeasi directie a vietii mele. Dar ei au vrut sã ne despartã de munca noastrã si au reusit – nu pentru cã si-au dorit sã ne scape de muncã, ci doar pentru a ne aduce într-o situatie dificilã.

Acum cinci ani, în noiembrie 1902, fratele Daniells mi-a cerut ca Sanitariumul sã fie cesionat Conferintei Generale.

- Nu înteleg de ce am face aceasta – i-am spus. Este o societate privatã si nu gãsesc nici un motiv pentru a se schimba. Va merge înainte asa cum este si cum a fost întotdeauna. Lucreazã în interesul denominatiunii si va face mereu asa; nu vãd nici o nevoie de schimbare. El s-a supãrat foarte tare. Discutia a avut loc la o întâlnire particularã dintre bordul nostru si comitetul Conferintei Generale. S-a supãrat si a spus:

- Am încheiat subiectul. Sã nu aud mai mult. Am încheiat.

S-a ridicat si a pãrãsit camera. Spicer mi-a spus:

            - O sã vezi cã nu poti conduce Sanitariumul fãrã ajutorul comitetului Conferintei Generale.

- Vom face tot ce ne cere Domnul sã facem, i-am rãspuns.

- Nu vor mai veni tineri sã lucreze, a continuat Spicer.

- Dacã Domnul are vreun tânãr pe undeva si vrea sã-l aducã la Sanitarium, va avea El grijã sã ajungã.

Acela a fost sfârsitul colaborãrii noastre. Noi am continuat sã mergem în aceeasi directie.

( va urma)