Kellog: eretic sau victimă? ( II )

                          

          În episodul de azi începe discuţia despre cartea sa, Templul viu, carte despre care toţi adventiştii ştiu doar că ar fi panteistă, datorită unor scrisori de condamnare a acesteia venite din partea Ellenei White. Vă las să " savuraţi" detaliile legate de apariţia cărţii care aruncă o umbră de îndoială asupra a tot ceea ce "am ştiut" până acum. De fapt, tot ceea ce "am ştiut" , a fost o minciună grosolană inventată de câştigătorii evenimentelor de-atunci, Prescott, Daniels, W. White... într-un cuvânt conferinţa generală a adventiştilor de ziua a şaptea. Aşa cum bănuiam personal de mult timp, în această campanie de denigrare a unui om total nevinovat a fost târâtă şi Ellen White, mult prea manipulată deja de pe atunci de fiul ei Willi White.

Kellogg: Cu sigurantã. Si când i-am spus-o direct, a rãmas complet debusolat. Nu a putut rosti nici un cuvânt. Nu a întrebat nimic. Îmi doresc sã cunoasteti cât mai bine situatia, pentru cã aceasta priveste fiecare învinuire pe care am primit-o, de când cartea Living Temple a fost publicatã prima datã.

Bourdeau: Am citit fiecare cuvânt din Living Temple si unele pãrti chiar de mai multe ori.

Kellogg: Ei bine, mã astept sã fie cititã cât de cât. Si în mod special unele pasaje din carte.

Vreau sã stiti cã pregãtirea materialului pentru Living Temple am fãcut-o în armonie cu un plan alcãtuit împreunã cu prof.Prescott si cu sora White – trebuia sã fie o campanie de educatie pentru adventistii de ziua a saptea, pe baza unor întrebãri legate de sãnãtate. În cadrul cãrtii, nu am pus accentul pe aspectele religioase.

Profesorul Prescott a prezentat aici, la Sanitarium, cursuri despre puncte de vedere ale Bibliei legate de sãnãtate. Câtiva doctori si unele asistente au participat la aceste cursuri, si ei au fost cei care m-au asistat la pregãtirea cãrtii. Aceasta trebuia sã fie un manual pentru campania de sãnãtate, asa cã mi-am dat silinta sã prezint totul în carte, în armonie cu învãtãturile pe care profesorul Prescott le-a prezentat atât aici, la Sanitarium, cât si în revista Review. Am introdus ici si colo câte o sugestie a vreunuia dintre asistentii mei care mã ajutau. Dacã el sugera un text aici sau acolo, si-mi spunea cã profesorul Prescott se referise la el, eu am introdus aceste sugestii în asa fel încât sã fie în armonie cu credinta mea.

M-am strãduit sã realizez aceastã carte în asa fel încât sã fie o prezentare a principiilor noastre de credintã. Pentru cã eu sunt de acord cu el în principiile de bazã, si nu am gãsit nimic deosebit, am introdus un numãr de texte care sã întãreascã subiectele prezentate. Si, pot sã spun cu certitudine, toate erau în armonie cu ceea ce el publicase în Review, cu toate cã eu nu am mers la extreme, asa cum a fãcut el. Sã vã dau un exemplu din cursul pe care l-a predat aici: el a luat o bucatã de pâine si, tinând-o în mânã, a întrebat:

- Credeti voi cã acesta este trupul lui Hristos? Acesta este chiar trupul lui Hristos.

Doctore Case, spune-mi te rog dacã l-ai auzit pronuntând aceste cuvinte?

Case: Da, el a spus cã fiecare masã trebuie sã fie ceva sacru; noi mâncãm trupul lui Hristos si bem sângele Sãu.

Bourdeau: Asa învatã si catolicii.

Kellogg: Asa a sustinut si Prescott, si poti citi aceasta în articolele sale publicate în Review.

Bourdeau: Mai sustine si astãzi aceste idei?

Kellogg: N-am auzit sã fi retractat ceva. N-a spus nici un cuvânt în Review sau în public.

Am conceput aceastã carte în asa fel încât sã fie în deplinã armonie. N-am avut nici un interes personal în acea doctrinã, si nu am nici acum. Eu cred cã s-a luat mai degrabã o directie extremã, si încã nu stiu cum dar, într-un anumit sens, poate fi considerat adevãr – repet, numai într-un anumit sens. Într-un anumit sens eu cred cã ar putea fi adevãrat. El a predicat despre aceasta cândva si nu am auzit cã ar fi existat si alte pãreri. Sora White, fratele Daniells si ceilalti care au auzit, n-au spus cã ar fi vreo nepotrivire în aceasta.  El a predicat în Tabernacol, apoi la conferinta din 1901, iar sora White, care a fost prezentã, nu a semnalat nici un dezacord.

Ideile pe care le-am prezentat în carte le-am predicat eu însumi în cadrul întâlnirilor de la conferinte, si au fost publicate în buletin; am predicat despre ele în întâlnirile din campus, si nu a existat nici o reclamatie din partea fratilor conducãtori, din câte cunosc eu. Mi-am prezentat pãrerile din Living Temple la o întâlnire în capela Sanatoriului. Subiectul acelei întâlniri a fost legat de vindecarea bolilor, iar eu mi-am sustinut ideile pe aceastã temã, asa cum apar prezentate în Living Temple. Mai târziu, sora White a citit rezumatul acelei prezentãri si a spus „Este corect”. Eram aici, acasã, când sora Druillard, sora Maggie Hare sau sora McEnterfer, si cred cã si sora White mi-au spus cã prezentarea mea a fost corectã. Subiectul privind vindecarea bolilor mi se pare atât de legat de subiectul referitor la universalitatea prezentei lui Dumnezeu si la puterea Sa de a lucra în trup, cã nu înteleg cum unul poate fi adevãrat si celãlalt nu. Toate au aceeasi bazã.

Si iatã opinia mea: eu cred cã ori de câte ori un om bolnav se însãnãtoseste, Dumnezeu este Cel care intervine si îl ajutã; nu existã nici o altã putere care poate vindeca decât puterea divinã; si vindecarea unei boli este întotdeauna vindecare divinã. Eu cred cã Dumnezeu poate lucra mai repede sau poate lucra mai încet, dar puterea de vindecare este puterea creatoare; si nu existã nimic altceva care poate sã vindece un om bolnav decât puterea creatoare. Iatã, acestea sunt ideile prezentate în carte.

Trebuie sã stiti cã prof.Prescott a fost persoana din comitet desemnatã sã parcurgã manuscrisul, si el l-a citit si mi-a trimis apoi un raport scris. Pãstrez acest raport critic al cãrtii, care nu contine nici o criticã la adresa ideilor pe care, mai târziu, tot el a fost cel care le-a condamnat.

Case: Este un manuscris dactilografiat de sase pagini si jumãtate.

Kellogg: Da, în cele sase pagini si jumãtate dactilografiate nu veti gãsi nici un singur cuvânt critic legat de vreun pasaj pentru care acum cartea este denigratã – nimic de acest fel. Pãstrez acest material în arhivã.

Mai târziu, când m-am întors din Europa, am descoperit cã am fost învinuit. Eram condamnat atunci pentru cã nu mi-am însusit politica financiarã a Conferintei Generale. Politica financiarã adoptatã de ei era urmãtoarea: nici o institutie sã nu mai aibã datorii. Ei considerau cã este o slãbiciune pentru un om sã aibã datorii, si-si întãreau pozitia cu textul din Romani 13:8, în care Pavel s-ar fi referit la bani când a spus: „Sã nu datorati nimãnui nimic.” Au luat o atitudine hotãrâtã, au adus cele mai tari argumente pe care le-au gãsit si m-au pus sub acuzatie pentru cã nu am aprobat – n-am putut sã aprob – aceastã politicã financiarã.

Nu am fost si nici nu pot fi de acord cu ei. Le-am spus:

- Cu toate strãduintele voastre nu veti putea mentine aceastã politicã nici mãcar un an. Ce poate fi gresit în a lua bani cu împrumut si a-i folosi în folosul lucrãrii? Dacã nu ai bani ca sã salvezi viata cuiva, dar poti sã împrumuti, consider cã este cel mai potrivit lucru pe care poti sã-l faci.

Cu o zi înainte, toatã delegatia americanã fusese la Londra si acolo, peste noapte, se urzise noua politicã. Le-am spus pãrerea mea despre aceastã strategie – era fanatism, lipsã de întelepciune. I-am asigurat cã, chiar dacã va fi adoptatã, n-o vor putea respecta.

Si asa s-a întâmplat. Acum s-au depãrtat complet de aceastã strategie. În ultimul raport tipãrit al Sanatoriului din Washington erau mentionate dobânzi de 2.500$, ceea ce înseamnã datorii de 50.000$. Datoriile au crescut si a apãrut în Review un apel cãtre toti fratii ca sã le împrumute bani. În ciuda faptului cã un timp destul de lung au încercat sã promoveze politica aceasta, este bine stiut cã la scurt timp ei însisi au abandonat-o.

Cartea a început sã fie criticatã imediat ce a fost gata de tipar. Eu am oprit tipãrirea si am pãstrat-o în plãci aproape un an, asteptând sã vãd unde vor ajunge cu toate aceste comentarii. Apoi am tipãrit-o. Când fratele Prescott si altii au început sã o critice pe fatã, înainte de a pune cartea în circulatie, am trimis douã copii la sora White, una pentru dânsa si una pentru Sarah. Le-am trimis pe amândouã la Sarah cu rugãmintea sã-i dea si sorei White un exemplar.

Sarah mi-a scris dupã vreo sase sãptãmâni – aceasta era în primãvarã, dupã conferinta din Oakland, 1903.  „Am asezat cartea pe mãsuta din camera sorei White. Câteva zile la rând ea nu s-a uitat în carte. În ultimele douã sau trei sãptãmâni însã, a început sã o citeascã. Mi-a spus cã o va parcurge pe toatã pentru cã este o carte diferitã de ceea ce a crezut ea.” Acestea sunt cuvintele Sarei. Sora White nu a rugat-o sã-mi transmitã vreun mesaj special, dar ea mi-a scris. Am primit scrisoarea ei în luna mai sau iunie. În final, si-a exprimat propria sa opinie: „Am citit o parte din carte si o gãsesc excelentã. Sper cã se va vinde si va face mult bine”. De aici am tras concluzia cã Sarah nu a fost influentatã de vreo impresie nefavorabilã a sorei White, cã însãsi sora White avusese o altã impresie despre carte înainte de a o citi, impresie bazatã bineînteles pe zvonurile care circulau peste tot. Asa mi-a scris Sarah (McEnterfer).

Am asteptat apoi ca sora White sã termine cartea sã-mi trimitã obiectiile ei. Deci am pãstrat cartea si nu am dat-o la vânzare. Câteva luni mai târziu, în octombrie, am trimis câteva exemplare presedintilor si i-am rugat s-o citeascã si sã hotãrascã dacã o vor scoate la vânzare, iar cu banii strânsi sã plãtim din datoriile Sanitariumului si ale altor institutii. Au sosit câteva scrisori favorabile. Am procedat asa pentru cã asa se hotãrâse la o întâlnire între presedintii de Uniuni si W.C.White, ca noi sã rãspundem de tipãrirea cãrtii iar dânsilor sã le revinã responsabilitatea distribuirii ei. În concordantã cu aceastã hotãrâre, le-am trimis cãrtile.

Nu am primit nici scrisoare acuzatoare din partea sorei White, nici mãcar un rând în care sã facã vreo aluzie cã eu as promova o doctrinã gresitã. De fapt, eu am predicat aceastã doctrinã mai bine de 15 ani si nu am primit niciodatã vreo observatie criticã. A fost publicatã de mai multe ori în Bulletin si cel putin odatã în „Materiale pentru sãptãmâna de rugãciune” dar nimeni nu m-a acuzat pânã acum. I-am trimis cartea sorei White si am asteptat sase luni înainte de a o pune în circulatie. Nu am nici acum vreun mesaj dezaprobator legat de subiectul cãrtii. Primul lucru care a apãrut a fost articolul acela din Review.

Am citit articolul în prima sau a doua zi dupã ce a apãrut în revista Review. S-a întâmplat sã fiu în Washington si câtiva frati mi-au fãcut o copie a lui si asa am ajuns sã-l citesc; altfel, nu as fi stiut nimic. De fapt totul a fost o farsã. Sora White nu a scris articolul acela pentru a fi publicat în Review, era doar o scrisoare personalã pentru frati. Dar a intervenit prof.Prescott si i-a telegrafiat sorei White spunându-i cã este o mare crizã si cã aceastã scrisoare trebuia publicatã numaidecât. În final, dânsa a fost de acord.

Nu a existat nicidecum o crizã. A fost o pãcãlealã, pur si simplu. Scrisoarea a fost cititã si înaintea comitetului în Washington. M-am ridicat înaintea comitetului si, cu lacrimi în ochi, le-am spus cã primesc tot ce s-a spus ca din partea Domnului si voi retrage cartea din vânzare imediat. Nu am înteles deloc motivele – nici nu aveam cum sã le înteleg – dar am spus:

 - Vãd foarte clar cã Domnul nu doreste ca aceastã carte sã fie rãspânditã; voi telegrafia imediat si voi opri vânzarea ei.

Si asa am fãcut. Am trimis o telegramã si cartea a fost împachetatã la loc si depozitatã în subsolul colegiului, unde se aflã si acum.

            Dar, nu-i asa, cã este o istorie diferitã de aceea pe care ati auzit-o? Vã spun toate aceste lucruri pentru cã vreau sã cunoasteti evenimentele asa cum au avut loc.

            L-am rugat pe presedinte sã numeascã un comitet care sã revizuiascã textul si sã taie orice paragraf gresit pe care-l vor gãsi. M-am angajat sã scot eu însumi din carte orice pasaj care nu este în armonie cu Biblia si cu învãtãturile denominationale, cu conditia sã mi-l arate. S-a consemnat acest lucru. Îl puteti citi în procesul verbal al adunãrii respective.

            Dupã aceastã întâlnire publicã m-am dus la profesorul Prescott si, într-o discutie particularã, i-am spus:

- Profesore Prescott, care este necazul? Care este de fapt problema cu aceastã carte? Eu cred sincer cã ea este în armonie deplinã cu seminariile tale si cu predicile pe care le-am tinut pânã acum. Tu ai citit-o primul si mi-ai trimis un raport critic în care nu ai semnalat nimic gresit. Nu pot sã fac nimic pentru a mã apãra dar simt cã atitudinea ta nu este legatã direct de carte ci este mai degrabã o campanie pornitã împotriva mea pentru a mã îngenunchea, pentru a-mi pune într-o luminã proastã activitatea din Sanitarium. Nu am argumente dar simt cã este asa. Spune-mi, te rog, care este motivul real. Dacã aceastã viatã care este în mine si în toate fiintele, nu este o viatã divinã, atunci ce este? Existã un alt fel de viatã?

- Nu existã decât o singurã viatã – a rãspuns el – este viata lui Dumnezeu.

- Atunci spune-mi cum sã redau acest lucru. Dacã nu m-am exprimat corect, sunt dispus sã mã corectez.

- Nu stiu cum sã-ti spun sã faci asta – a adãugat el – desi pentru mine este foarte clar.

- Profesore Prescott, ia aceastã carte si revizuieste-o. Studiaz-o din scoartã în scoartã, fã însemnãri, subliniazã tot ce este gresit iar eu voi tãia aceste pãrti din carte. Noi avem nevoie urgentã de ea pentru cã este singurul mijloc de a strânge fonduri pentru a ne plãti datoriile. Avem nevoie de 50.000$ înainte de primul trimestru al anului si, din câte stiu eu, nu avem alt mijloc de platã. Te rog, încearcã sã rezolvi acest lucru cât mai repede.

- Dar eu nu vreau sã fiu cenzorul cãrtii, a comentat el.

            - Te implor sã faci acest lucru. Nu trebuie sã scrii alte comentarii, doar sã marchezi pe marginea textului tot ce este gresit, iar eu mã voi ocupa ca acel pasaj sã disparã.

            Când s-a întors cu fata spre mine, am observat cã buzele îi tremurau usor. L-am rugat, l-am implorat cu lacrimi în ochi sã mã ajute.

            - Bine, am sã fac aceasta. Dar mai este nevoie de încã o persoanã ca sã parcurgã materialul.

            - La cine te-ai gândit? Dã-mi o sugestie.

            - Cred cã fratele Haskell ar fi omul potrivit, mi-a spus el.

- Foarte bine.Mã duc chiar acum sã mã întâlnesc cu el. Dar – am continuat eu – când crezi cã ai putea sã termini si sã-mi trimiti materialul?

- Îl voi trimite duminicã.

- Uite, îti dau un dolar pentru taxe. Sã mi-l trimiti prin postã cu livrare specialã, pentru cã vreau sã-l primesc cât mai repede. Dolarul acesta este pentru postã.

Nu a vrut sã primeascã banii, asa cã i-am pus înapoi în buzunar. M-am dus în grabã la fr.Haskell si dânsul a fost de acord sã facã acelasi lucru. Am rãmas printre ultimii la adunarea din Washington si m-am întâlnit cu profesorul Magan care mi-a spus:

- Profesorul Prescott nu are de gând sã facã revizuirea cãrtii.

- Mi-a promis – l-am contrazis eu – mi-a promis cã o va trimite duminicã terminatã.

- Da, dar nu va face asa. L-am auzit când i-a spus fratelui Daniells despre aceastã promisiune iar presedintele i-a rãspuns: „Tu nu esti obligat sã faci asta.” Nu va fi nici o revizuire a cãrtii.

 - Nu cred – am insistat eu – mi-a promis si sunt sigur cã îsi va tine promisiunea.

Am asteptat. Duminicã nu a sosit nimic. A doua zi, luni, primesc o carte postalã cu textul: „Nu am terminat cartea si nu mã simt în stare sã continui.” A treia zi am primit o scrisoare în care mã anunta cã nu va mai face corectura cãrtii. Sfatul lui era sã nu mai tipãresc cartea. Dupã aceea a apãrut articolul publicat în Review.

Între timp însã, eu le spusesem prietenilor mei cã totul va fi bine, cã s-a rezolvat, cã profesorul Prescott va lucra la carte si toate piedicile vor dispãrea. Atunci m-am hotãrât sã-mi pun toatã încrederea numai în Domnul, si El sã-mi poarte de grijã.


Bourdeau: Dar ai fãcut o corecturã a cãrtii, nu-i asa?

Kellogg: La câteva zile am primit o scrisoare de la Haskell în care îmi spunea cã are câteva sugestii. I-am scris atunci si lui Will White, redându-i toatã istoria si am adãugat: „Voi scoate din carte anumite pagini si-i voi schimba numele în Miracolul Vietii. As vrea sã aflu care este pãrerea mamei tale.” I-am scris si ei o scrisoare în care i-am spus cã am acceptat tot ceea ce a scris despre cartea mea ca un mesaj venit din partea Domnului si am oprit vânzarea cãrtii.

La câteva zile Will mi-a rãspuns cã i se pare corect sã procedez asa si a adãugat: „Am vorbit cu mama despre aceasta, si, dacã nu spune nimeni ceva împotrivã, mergi înainte”. N-a existat nici o obiectie, asa cã am mers înainte. Fratele Jones m-a încurajat:

- Bineînteles cã, dacã elimini pasajele acelea, ei nu vor mai gãsi nici o gresealã în carte.

Am fost atât de convins cã dacã voi scoate pasajele respective nimeni nu va mai obiecta, încât am întocmit si trimis înainte de apartia cãrtii o micã reclamã. Se apropia Crãciunul.

Se crease urmãtoarea situatie: toatã lumea stia cã prof. Prescott promisese sã revizuiascã textul cãrtii, si se stia de asemenea cã fr.Daniells nu fusese de acord. Ei însisi intraserã în aceastã încurcãturã. Dacã eu tipãream cartea cu corecturile fr.Haskell, se pãrea cã vom iesi din aceastã situatie. Însã ei nu doreau acest lucru. Ei intentionau sã mentinã aceastã crizã probabil pânã când Sanitariumul claca din punct de vedere financiar, asa încât sã poatã sã preia lucrarea medicalã. Aceasta era toatã strategia planului lor. Profesorul Prescott a publicat un articol în Review în care a infirmat zvonurile cum cã a existat vreo intentie din partea Conferintei Generale de a revizui cartea mea, si i-a asigurat pe toti cã nu se va face lucrul acesta. Termenii în care s-a exprimat au fost mult mai categorici.

            La urmãtoarea noastrã întâlnire l-am întrebat pe Prescott:

            - Cum ai putut publica asa ceva în Review când stii bine cã nu este adevãrat, când stii ce promisiune mi-ai fãcut?

- Eu nu am fost de acord sã revizuiesc cartea – a spus el – ci doar sã scriu un raport despre ea.

- Dar profesore, atunci de ce m-am oferit sã-ti dau un dolar ca sã plãtesti timbrul pentru expedierea materialului, când pentru o simplã scrisoare plãtesti doar doi centi?

Era vãdit încurcat. Nu a mai spus nici un cuvânt. Pânã si fr.Evans, Read si Butler care erau prezenti la discutie, au observat atitudinea lui tulburatã. Si H.G.Butler a fost de fatã.

W.C.White a întârziat o zi sau douã în Berrien Springs si l-am rugat sã vinã pânã aici sã stãm de vorbã. A venit.

- Will – i-am spus – care crezi cã este solutia ca sã rezolvãm acest conflict, sã îndepãrtãm piedicile care înrãutãtesc situatia? Care este, de fapt, scopul lor. Eu nu cred în acuzatiile pe care mi le aduc. Eu nu sunt panteist si nu cred în panteism. Stii si tu ce am spus la Berrien Springs. M-am ridicat si am fãcut o declaratie publicã cã dacã existã ceva în scrierile mele legate de panteism, am sã retractez si am sã-l denunt ca fiind neadevãr. Eu sunt de acord cu ceea ce sora White a publicat în Review si în cãrtile sale, si dacã prezentarea mea lasã o impresie diferitã fatã de publicatiile dânsei, este într-adevãr o eroare. Am sã retractez. Eu nu sunt panteist si tu stii asta. Dacã eram panteist, de dimineatã m-as fi închinat soarelui. Cum ar putea cineva sã fie panteist si sã lucreze ca mine? Lucrarea mea de aici, de la Sanitarium, a fost întotdeauna la fel. N-am fãcut nici o schimbare. Citesc din Biblie si mã rog asa cum am fãcut mereu, lucrez pentru sãracii din Chicago prin misiunea Life Boat, asa cum am fãcut mereu. Dacã existã o gresealã de exprimare în aceastã carte, Living Temple, sunt gata sã o corectez. Am fost gata s-o corectez oricând. Am cerut numai sã mi se arate unde este eroarea. Dar când unii au spus: vezi cã ai scris asa si asa, si i-am rugat sã gãseascã cuvintele acelea în carte, ei nu au gãsit nimic, asa cã nu am avut ce sã corectez. Nu pot sã scot din carte decât ceea ce mi se aratã cã este gresit. Mi-as dori ca membrii Conferintei Generale si presedintii conferintelor sã vinã aici, la Battle Creek, sã cerceteze si sã facã ordine. Si dacã va fi un astfel de comitet aici, noi vom astepta decizia comitetului, tot ceea ce dorim este sã avem o privire exactã în toatã aceastã afacere. Acesti frati spun cã sunt lucruri necinstite aici. Sã vinã sã le gãseascã.

- Ceea ce ne dorim - a spus Will - este sã se facã o investigatie.

- Ar fi foarte bine dacã, prin Conferinta Generalã, s-ar alcãtui un comitet de control, cu autoritatea de a investiga totul aici, în mod public. Dar dacã acest comitet va investiga în secret, fãrã sã cunoascã nimeni dovezile în urma cãrora au ajuns la o anumitã concluzie, atunci nu ne dorim o astfel de investigare. Pot veni oricând la Battle Creek si pot sã controleze tot ceea ce vor. Nu vom împiedica acest lucru, dar nu vom coopera pentru o investigatie fãcutã în secret, care va trece peste bordul institutiei si la care nimeni altcineva nu va fi primit sã participe. Suntem gata oricând pentru o actiune de control, dar vrem sã fim informati si sã putem participa.

În final, el a fost de acord sã facã tot posibilul sã negocieze o discutie între noi si comitetul Conferintei Generale.

Asa cum am afirmat putin mai devreme, si asa cum i-am spus si fratelui Foy, m-am strãduit sã fac tot ce mi-a arãtat Domnul prin sora White sau prin alte cãi. Atunci  când am construit clãdirea de aici, ajunsesem deja la nivelul al patrulea când sora White ne-a anuntat cã nu ar fi trebuit sã construim.

- Acum ce mai putem face? am întrebat-o. Suntem deja la etajul patru.

- Terminati-o cât mai ieftin posibil si cheltuiti cât mai putin.

Asa am fãcut. Ea a spus atunci: „terminati-o”, nu ne-a spus: „opriti-vã acolo unde ati ajuns”. Asa cã am continuat lucrãrile.

 Bourdeau: Voi începuserãti deja constructia.

 Kellogg: Da, eram la nivelul al patrulea când am primit avertizarea sã nu construim. Apoi declaratiile care au fost publicate nu au prezentat deloc faptele în lumina adevãratã. A fost publicat un articol datat cu douã zile înainte de incendiu (februarie 1902) în care era prezentatã avertizarea de a nu construi. Dar noi nu am primit niciodatã aceastã mãrturie si nici unul dintre noi nu stiam de existenta ei. Prima datã când am vãzut-o, era inclusã în publicatia de acum un an, de Crãciun (1905). Atunci a fost prima datã când am vãzut mãrturia si a fost prima datã când a fost publicatã.

            Pãstrez o scrisoare de la Sarah McEnterfer care confirmã faptul cã documentul nu a fost publicat pânã atunci si nu ni s-a trimis nici o copie. Însã acum, el a fost trimis în toatã lumea, si toti fratii au crezut cã noi nu am ascultat de avertizarea primitã înainte de a începe constructia. Eu numesc aceasta înselãciune.

Bourdeau: Profesorul Beldon mi-a spus la fel când am discutat cu el.

Kellogg: Bineînteles. I-am scris Sarei: „Ce înseamnã aceasta? Se publicã o mãrturie datatã cu douã zile înainte de incendiu ca sã se demonstreze cã Dumnezeu ne-a avertizat sã nu construim când, de fapt, noi nu am primit nimic?

Bourdeau: Esti sigur cã nu ai primit aceastã mãrturie?

Kellogg: O parte din mãrturie este scrisã în jurnalul ei (în 1902), iar altã parte a fost „confectionatã” special pentru aceastã ocazie. Nu existã nici un dubiu. Toate pasajele referitoare la constructie au fost inserate special în acea publicatie (din 1905). Poti sã-ti dai seama cã este asa, pentru cã nu se potrivesc deloc. Pentru clarificarea tuturor, pot dovedi aceasta. I-am scris Sarei: „Dacã eu am gresit, n-ar fi corect sã nu lãmuresc lucrurile. Dar cred cã existã o insertie în text care nu apare în documentul original, care a fost adãugatã dupã aceea. Si nu a fost scrisã cu douã zile înainte de incendiu.” Am rugat-o sã mã informeze si sã-mi spunã explicit dacã paragraful la care mã refer existã sau nu în jurnal. Dar ea nu mi-a mai rãspuns la scrisoare. I-am scris din nou, rugând-o sã-mi spunã dacã gresesc când cred cã a existat o insertie în text. Si nu pot sã cred altceva, dacã ea nu-mi rãspunde nimic.

Bourdeau: Aceste lucruri nu mi-au creat probleme niciodatã.

Kellogg: Asa eram gata sã afirm si eu. O tânãrã doamnã mi-a spus atunci:

- Orice este scris si publicat sub semnãtura sorei White, cred cã este din partea Domnului.     

- Dar dacã nu a ajuns la noi aceastã mãrturie, considerati cã este corect? Eu cred cã Sarah ar trebuie sã stie mai multe despre acest subiect.

Dânsa mi-a promis cã se va interesa si va afla mai multe. Asa cã i-a scris Sarei McEnterfer. Sarah i-a rãspuns cã aceastã mãrturie nu ne-a fost trimisã si nici nu a fost publicatã la data aceea; cã ea era inclusã în jurnal si a fost copiatã la un anumit timp. Dar despre insertie, nu i-a spus nimic.

La Conferinta Generalã din Oakland, am luat cuvântul si le-am spus fratilor cã nu este prea târziu sã ne corectãm dacã am fãcut o gresealã.

- Sanitariumul nu este dat încã în exploatare; clãdirea nu a fost inauguratã. Dacã nu este voia lui Dumnezeu sã avem aceastã institutie în Battle Creek, sã vindem clãdirea si sã construim un alt Sanitarium acolo unde ne aratã Dumnezeu.

 Bordul mã însãrcinase cu autoritatea de a propune aceastã variantã. Le-am spus: „Vom face asa cum veti hotãrî” si din acel moment decizia era responsabilitatea lor. Aceasta ne despovãreazã de orice vinã.

Mesajul sorei White a fost acesta: „Nu, nu lãsati ca Sanitariumul sã fie vândut; lumina lui sã nu se depãrteze din Battle Creek. Domnul nu vrea ca lumina Sanitariumului sã se depãrteze din Battle Creek. Lãsati-i sã pãstreze autoritatea ca sã fie o initiativã de succes.”

Din acel moment m-am strãduit mereu sã devinã, într-adevãr, un succes.

Bourdeau: Dumnezeu ne-a descoperit cã trebuie sã fim puternici. Si atunci când faptele nu sunt în armonie cu voia lui Dumnezeu, trebuie să ne ajutãm unii pe altii. Asa cum stã situatia acum, nu trebuie sã-l distrugem, ci trebuie sã-l sustinem în mod special.

Kellogg: Dar sora White nu ne-a spus niciodatã cã nu trebuie sã construim ceva în Battle Creek. Dânsa a spus doar cã: „Ar fi dupã voia lui Dumnezeu ca Sanitariumul Battle Creek sã fie mutat într-o zonã mai sãnãtoasã”. Ea nu ne-a sfãtuit niciodatã sã construim o clãdire mai micã sau altceva. Singurul lucru pe care îl stim este cã voia Domnului era sã fie construit într-o locatie mai sãnãtoasã. Deci problema era legatã de mutarea institutiei. Atât stim despre acest subiect.

Si asa i-am spus si fratelui Foy, cã noi trebuie sã ne strãduim sã urmãm instructiunile date. Asa si facem. Ne-am strãduit sã urmãm orice indicatie primitã din partea Domnului, indiferent dacã a venit prin sora White sau prin alte surse. Am cãutat sã urmãm toatã lumina pe care am avut-o. Cât despre legãtura mea cu biserica, mã astept sã fiu exclus din bisericã si nu voi avea nimic împotrivã. Dar nu mã voi retrage din bisericã, si nici nu voi cere sã mi se steargã numele din rândul membrilor. Nu voi face nimic de acest fel, pentru cã dacã as proceda asa, acest lucru ar fi folosit imediat ca un pretext si publicat oriunde ca o dovadã cã eu m-am retras din bisericã si am renuntat la adevãrul în care am crezut în toti acesti ani. Se va rãspândi zvonul cã eu am respins adevãrul, si ar fi o minciunã.

Astãzi cred exact ceea ce am crezut în ultimii patruzeci de ani si rãmân statornic în acest adevãr. Nu m-am schimbat. Conferinta si-a schimbat atitudinea fatã de mine si fatã de aceastã institutie din motive de campanie si în scopul de a ne subjuga. Dar, în ce mã priveste, eu nu m-am schimbat. Cred în Sabat; pãzesc Sabatul. Cred în Dumnezeu asa cum am crezut întotdeauna. Cred în Domnul Isus Hristos. Cred în starea de inconstientã a omului în moarte. Cred cã sfârsitul tuturor lucrurilor fãcute de mâna omului nu poate fi departe – trebuie sã fie foarte aproape. Cred în principiile generale de credintã ale adventistilor de ziua a saptea, asa cum le-am învãtat si cum i-am învãtat si eu, la rândul meu, pe altii.

(va urma)